Eseu despre fotografie, AI și pierderea realității în cultura digitală.
Pierderea magiei în fotografie
Plăcerea de a face fotografie începe să își piardă din farmec odată cu trecerea într-o eră a inteligenței artificiale. Tot ceea ce era magic înainte este, cumva, uzurpat de fascinația unei jucării noi. Aceasta creează, oferă rezultate instant, iar totul este curat, sanitizat și învăluit într-o aură digitală.
Astăzi, capturarea unei imagini este mult mai mult orientată către evenimente precum nunți, botezuri sau publicitate. În acest context, fotografia ajunge să fie doar un produs media de consum. Însă apare o întrebare esențială: unde intervine problema inteligenței artificiale?
Imaginea procesată și iluzia ego-ului
Problema apare în momentul în care fotografii deja realizate cu telefonul sunt procesate de un model AI. Acestea sunt transformate într-un produs pentru plăcere de moment. Astfel, se creează o iluzie a propriului ego, hrănită de o imagine care nu mai are nicio legătură cu realitatea obiectivă.
Poate ceea ce descriu pare confuz. Totuși, în epoca informației instant și a cunoașterii imediate, realitatea este alta. Trăim într-o lume a explicațiilor rapide, primite după un prompt scris în grabă. Această realitate emergentă conturează o distopie demnă de Aldous Huxley, Jean Baudrillard sau chiar de mitul peșterii lui Platon.
Fotografia și ruptura de realitate
Aici vorbim despre o imagine reală, realizată cu camera unui smartphone. Ulterior, aceasta este procesată prin miracolele inteligenței artificiale. În acest proces, fotografia își pierde legătura cu realitatea obiectivă. Rezultatul este atât de distant încât imaginea inițială pare complet pierdută.
Mai mult decât atât, fotografia reală nu mai are nicio șansă de apel sau recurs. Utilizatorul folosește programe în care imaginile sunt macerate și alterate. Realitatea obiectivă devine irelevantă.
Gratificarea instantă și fotografia comodă
Poate sună alarmant sau chiar conspirativ tonul în care percep acest fenomen. Totuși, vorbim despre un act simplu: utilizarea metodelor moderne pentru gratificare instantă. Totul se întâmplă din canapea, fără mers la fotograf, fără studio și fără pregătirea unei ședințe foto care să evoce ceva.
În acest punct, mă întreb dacă așa a fost încă de la începuturile fotografiei. Oare a fost mereu vorba despre gratificarea rapidă a celui fotografiat și a fotografului? Sau este doar un dans al egourilor?
În fotografia de portret uzuală, probabil da. Însă când vorbim despre mari portretiști, care pot capta spiritul unei persoane într-un cadru, această realitate se destramă. Acolo, imaginea nu mai este produs. Este expresie.
Fotografia la răscruce cu inteligența artificială
Revenind la întrebarea inițială: ce facem cu fotografia?
Moare? Trăiește alături de AI? Se retrage într-o formă de asceză și renaște hibridizată cu inteligența artificială?
Nu știu. Nu am răspunsuri clare. Totuși, știu că fotografia se află la o răscruce importantă.
Despre mine și relația mea cu fotografia
Mie îmi place să mă consider fotograf. Nu am premii și nici distincții importante. Am avut o expoziție în 2019, dar nu fac parte din vreo asociație și nu am diplomă. Cu toate acestea, am realizat imagini în contexte jurnalistice, publicitare și artistice.
De fiecare dată, am încercat să exprim ceva. Să surprind natura subiectului sau realitatea momentului în care am apăsat pe butonul de shutter.
M-am simțit, uneori, ca omul care scapă din peștera lui Platon. Am adunat dovezi despre cât de frumoasă este realitatea. Apoi m-am întors în peșteră pentru a le arăta celorlalți captivi digitali.
Dependența de like-uri și ruptura necesară
Pentru o perioadă, m-am îmbătat cu like-uri și inimioare. Am început să călătoresc doar pentru validare. Astfel, fotografia și-a pierdut nuanța inițială.
Am ajuns prizonierul mecanismului de gratificare digitală. Imaginile frumoase erau procesate de algoritmi. So yeah, e kinda fucked toată treaba asta.
Astăzi, însă, am reușit să rup aceste lanțuri. Am renunțat la social media de aproximativ nouă luni. Sunt deconectat de prietenii digitali și de lumea terminally online. După această detoxifiere, simt că pot privi lucrurile mai clar.
Fotografie, AI și cultura conținutului rapid
Revenind la prezent, vreau să reintru în spațiul digital. Vreau să exprim din nou fragmente din viața mea, fie ca fotograf, fie ca autor de texte și video-uri.
Însă, între timp, inteligența artificială a devenit un generator de conținut rapid. Este un flux continuu de râsete scurte, clipuri succesive și scroll infinit. Două ore trec fără să îți dai seama, mai ales pe TikTok.
Nu folosesc TikTok, deși tentația există. Cel mai probabil voi migra către YouTube. Acolo pot crea long-form content și pot documenta această călătorie. Vreau să descopăr unde se află Fotografia în contextul inteligenței artificiale.
Există încă spațiu pentru contemplare?
Sper că mai există fotografi, scriitori și artiști care văd această unealtă ca pe ceva ce ne îndepărtează de actul de creație. Fie că vorbim de pictat, desenat, cântat sau fotografiat, esența pare amenințată.
În muzică, totul este produs media. În pictură, contează like-urile și vânzările. În fotografie, comunitatea pare mai underground. Totuși, majoritatea sunt ancorați în nunți, botezuri și publicitate.
Nu condamn acest lucru. Este nevoie să trăim din imagini. Cu toate acestea, într-o lume fast-paced, abia mai există spațiu pentru a privi o imagine în liniște. Pentru a lăsa gândurile să curgă.
Concluzie: încotro merge fotografia?
Poate romantizez prea mult. Însă întrebarea rămâne: ce facem cu imaginea procesată de inteligența artificială?
Rămânem conservatori pentru a păstra realitatea? Sau îmbrățișăm AI-ul ca pe o nouă unealtă?
De aceea încep această serie de articole. Pentru a privi dincolo de frică și conservatorism. Pentru a gândi critic către această curajoasă lume nouă.